Despre carte: an / I s-a spus să poarte mască în public. Dar asta este doar amuzant. Parcă ai avea o țintă pe spate, se gândi el – sau mai bine zis, pe față, în cel mai vizibil loc. Dar dacă speră să treacă pragul unui spital, va trebui fie să iasă purtând mască, fie să meargă direct la închisoare. Afară ploua și asta nu făcea decât să îngreuneze sarcina: n-ai ieși cu o mască umedă, nu-i așa? Nu poți respira în el! Aici, în cabinet, lângă medic și asistentul social de la Serviciul de Sănătate, nu părea să plouă, dar chiar dacă se auzeau zgomotele ploii, nu auzea nimic, aspirand aer printr-o mască de pânză. - doar respirația lui răgușită, scârțâitoare, molipsitoare. Doctorul i-a spus ceva, iar Marciano a privit cum își întărea cuvintele cu gesturi ale mâinii; apoi amândoi și-au îndreptat privirea către asistenta socială, o femeie scundă, zveltă, cu sâni amplu și ochi scânteietori, pe care, dacă n-ar fi fost complet bolnav, s-ar fi tras de plăcere. Numele ei era Rosa Hinojosa, iar el a tot repetat numele ei rimat pentru sine - l-a calmat cumva.